Pentru unii, această întrebare a devenit motivul pentru care și-au pierdut credința. Pentru alții, a fost începutul unei căutări mai profunde.

Biblia nu ignoră această problemă. Dimpotrivă, vorbește despre o lume care nu a fost creată pentru suferință, despre apariția răului și despre promisiunea că acesta nu va exista pentru totdeauna.

Dar pentru a înțelege de ce Dumnezeu permite suferința, trebuie să începem cu o altă întrebare:

A fost lumea noastră dintotdeauna așa?

O lume în care suferința nu exista

Primele capitole ale Bibliei descriu o lume foarte diferită de cea pe care o cunoaștem astăzi.

După încheierea creației, Dumnezeu privește tot ceea ce făcuse, iar în Geneza 1:31 citim că toate erau „foarte bune”.

Nu aceasta era lumea în care omul trebuia să trăiască în frică, durere și moarte.

Potrivit relatării biblice, schimbarea apare odată cu neascultarea primilor oameni. În Geneza 3, șarpele pune la îndoială cuvintele și intențiile lui Dumnezeu, iar omul alege să treacă peste porunca primită.

În urma acestei alegeri, relația dintre om și Dumnezeu este afectată. Apar rușinea, frica, învinuirea și, în cele din urmă, moartea.

De ce nu a creat Dumnezeu ființe incapabile să facă răul?

Biblia prezintă iubirea ca fiind esențială pentru caracterul lui Dumnezeu.

În 1 Ioan 4:8 găsim o afirmație simplă:

Dar ce valoare ar avea iubirea dacă ar fi impusă?

O relație autentică presupune posibilitatea de a alege. Dacă omul ar fi fost incapabil să refuze ascultarea, alegerea sa nu ar mai fi avut aceeași semnificație morală.

Din această perspectivă, libertatea este un dar extraordinar, dar implică și posibilitatea folosirii ei greșite.

Biblia vorbește și despre un conflict care depășește experiența omului. În Apocalipsa 12:7–9 este descris un război în cer, între Mihail și îngerii săi, pe de o parte, și balaurul, identificat cu Diavolul și Satana, pe de altă parte.

De ce nu pune Dumnezeu capăt răului chiar acum?

Dacă Dumnezeu este atotputernic, de ce nu l-a distrus pe Satana imediat ce acesta s-a răzvrătit? De ce a permis ca răul să se răspândească și să provoace atâta suferință?

Pentru a înțelege această întrebare, trebuie să observăm cum este prezentat răul în Biblie.

În Geneza 3, șarpele îi spune Evei că nu va muri dacă va mânca din pomul interzis, contrazicând avertismentul lui Dumnezeu. Mai mult, sugerează că Dumnezeu îi ascunde omului posibilitatea de a deveni asemenea Lui.

Cu alte cuvinte, șarpele pune la îndoială adevărul cuvintelor lui Dumnezeu și bunătatea intențiilor Sale.

Dar ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu ar fi distrus imediat ființa care Îl acuza?

O explicație a conflictului dintre bine și rău este că distrugerea imediată a celui răzvrătit nu ar fi înlăturat neapărat îndoielile provocate de acuzațiile sale. Celelalte ființe ar fi putut continua să se întrebe dacă Dumnezeu era într-adevăr drept.

În locul unei ascultări bazate pe iubire și încredere, ar fi putut apărea ascultarea din frică.

Din această perspectivă, Dumnezeu a îngăduit răului să-și arate consecințele, pentru ca diferența dintre principiile Sale și urmările răzvrătirii să devină evidentă.

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu aprobă suferința sau că fiecare tragedie este necesară pentru a demonstra ceva.

Biblia arată că răbdarea lui Dumnezeu are și un scop legat de salvarea oamenilor. În 2 Petru 3:9 citim că El nu dorește ca vreunul să piară, ci ca toți să vină la pocăință.

Dar până la înlăturarea lui definitivă, Biblia ne arată că Dumnezeu oferă oamenilor posibilitatea de a-L cunoaște și de a alege de partea cui vor să fie.

Totuși, nu putem explica prin această perspectivă fiecare boală, accident sau tragedie. Cartea lui Iov ne amintește că omul nu cunoaște întotdeauna motivele suferinței sale.

Suferința nu înseamnă întotdeauna pedeapsă

Când cineva trece printr-o tragedie, apare uneori întrebarea: „Cu ce am greșit ca să merit asta?”

În Ioan 9, ucenicii Îl întreabă pe Isus despre un om orb din naștere. Ei vor să știe dacă omul sau părinții lui au păcătuit, provocând astfel orbirea.

Isus respinge această legătură directă.

Unde este Dumnezeu când omul suferă?

Creștinismul oferă un răspuns aparte la această întrebare prin viața lui Isus Hristos.

Evangheliile nu Îl prezintă pe Isus ca pe cineva care privește durerea oamenilor de la distanță.

El întâlnește bolnavi, oameni respinși și familii îndurerate. Îi vindecă pe unii, îi mângâie pe alții și plânge în fața mormântului lui Lazăr, așa cum citim în Ioan 11:35.

Mai mult, El Însuși trece prin trădare, nedreptate, suferință fizică și moarte.

În Romani 8:32, apostolul Pavel vorbește despre Dumnezeu care nu L-a cruțat nici chiar pe Fiul Său.

În centrul mesajului biblic nu se află un Dumnezeu indiferent, ci Unul care acționează pentru salvarea omului.

Va exista vreodată o lume fără suferință?

Biblia nu se încheie cu imaginea unei lumi distruse de rău.

Ultimele capitole ale Apocalipsei prezintă făgăduința unui cer nou și a unui pământ nou.

În Apocalipsa 21:4 citim că Dumnezeu va șterge orice lacrimă și că moartea, tânguirea, țipătul și durerea nu vor mai exista.

O întrebare care rămâne

De ce Dumnezeu permite suferința?

Biblia nu ne oferă toate răspunsurile pe care ni le-am dori. Nu explică de ce un anumit copil se îmbolnăvește, de ce o familie trece printr-o tragedie sau de ce un om “bun” moare prea devreme.