Studii biblice pentru cercul familiei

70.00 lei

Aceste studii au fost alcătuite de mai mulți lucrători biblici, care având experiență
în a ține studii biblice au descoperit care sunt cele mai eficiente metode de prezentare a subiectelor abordate. Un nume cunoscut dintre aceștia este J.O. Corliss, care, asistat de alții, a editat și revizuit cu atenție întreaga colecție, care după aceea a fost examinată de un comitet special numit în acest sens. Diversele talente ale celor implicați în pregătirea acestui volum, credem noi, fac ca această lucrare să fie cât mai adaptată la diversitatea de persoane care vor fi interesate să o studieze.

Descriere

Scopul lucrării de față este să lase scrierile sacre să fie propriul martor, încercând să cuprindă cât mai multe dovezi pe diverse subiecte. Noi credem că aceasta este singura cale sigură spre o bună înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu – să lăsăm Scriptura să se explice singură, armonizându-și astfel mărturia dată. Regula care a fost urmată în conceperea studiilor a fost să se adreseze o întrebare, să se ofere un răspuns din Biblie (verset) sau un răspuns care reiese clar din Biblie, iar porțiunea de text care oferă direct răspunsul a fost redată în caractere italice (înclinate). În mare parte răspunsurile nu mai au notă sau comentarii, având simțământul că acolo unde vorbește Domnul cuvintele omului ar trebui să fie cât mai puține. Întrebările de natură istorică primesc răspuns prin citarea directă din pasaje istorice. S-a exercitat multă grijă în a cita autorii verbatim, incluzând numele lucrării și pagina în original unde poate fi găsit citatul, pe cât posibil. Toate citatele din „Decline and Fall of the Roman Empire” a lui Gibbon sunt din ediția Milman din 1854. Citatele din „Thoughts on Daniel and the Revelation” sunt preluate din ediția 1888.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Studii biblice pentru cercul familiei”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *